INFORMAŢII DE PRESĂ



Nr. 1 din 18-11-2023
Concursul de istorie "1 Decembrie - Ziua Naţională a României"
Sâmbătă, 18 noiembrie, la Baza Aeriană Boboc a avut loc concursul de istorie cu tema "1 Decembrie - Ziua Naţională a României". Competiţia a fost organizată de Divizia 2 Infanterie "Getica", în parteneriat cu Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu" şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău.
[continuare]



Nr. 10 din 19-12-2022
Lecţia de istorie: Armata a 2-a ā€“ Tradiţie, Cultură, Continuitate
Luni, 19 decembrie, copiii din clasele a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială ā€˛Prof.dr. Ion Anghelā€¯ din localitatea Luciu, au participat la ā€˛Lecţia de istorie: Armata a 2-a ā€“ Tradiţie, Cultură, Continuitateā€¯, care a avut drept scop promovarea valorilor militare şi a profesiei de militar în rândul elevilor din mediul rural, cultivarea patriotismului, valorilor militare şi naţionale în rândul tinerilor, informarea elevilor pentru a urma o carieră militară, cât şi prevenirea abandonului şcolar în rândul tinerilor aflaţi în dificultate.
[continuare]



Nr. 9 din 20-11-2022
Rezultate concurs de istorie organizat de către Fundaţia ā€˛Mareşal Alexandru Averescuā€¯
În perioada 18-20 noiembrie 2022, s-a desfăşurat la Buzău a XIII-a ediţie a Concursului de istorie organizat de Fundaţia ā€˛Mareşal Alexandru Averescuā€¯, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, în parteneriat cu Divizia 2 Infanterie ā€˛Geticaā€¯ şi Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic ā€˛Aurel Vlaicuā€¯ din localitatea Boboc, precum şi cu sprijinul nemijlocit al Consiliului Judeţean Buzău.
[continuare]


DIVERSE


Index | Informaţii de presă
Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"
Informaţie de presă nr. 2 din 23-07-2012
Persoană de contact: Lt.col. Romeo FERARU
Telefon: 0763686867
95 de ani de la succesul armatei în ofensiva de la Mărăşti
Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu" a organizat vineri, 20 iulie, la sediul Diviziei 2 Infanterie "Getica" - continuatoarea tradiţiilor de luptă ale Armatei a 2-a, simpozionul "Mărăşti- o promisiune onorată!"
Activitatea face parte din seria de manifestări dedicate împlinirii a 95 de ani de la succesul Armatei a 2-a în ofensiva de la Mărăşti (22 iulie - 1 august 1917) din Războiul de Întregire Naţională.
La manifestare au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai unor instituţii de cultură şi învăţământ din Buzău şi Vrancea, veterani de război, elevi, cadre militare în rezervă şiretragere, personal din unităţile militare din garnizoana Buzău.
Aceştia au vizitat muzeul unităţii, care cuprinde arme, uniforme, decoraţii şi medalii, documente, drapele de luptă şi fotografii ce marchează, la Buzău, existenţa unor unităţi de renume din istoria Armatei României: Armata a 2-a, Comandamentului 2 Operaţional Întrunit "Mareşal Alexandru Averescu" şi Divizia 2 Infanterie "Getica".
Organizatorii au oferit oaspeţilor, plachete, insigne şi reviste dedicate evenimentului aniversar.
Simpozionul a fost moderat de generalul de brigadă dr. Nicolae Ciucă, preşedintele Fundaţiei "Mareşal Alexandru Averescu", care în deschidere, a mulţumit celor prezenţi pentru că au răspuns invitaţiei organizatorilor, a trecut în revistă realizările recente ale fundaţiei şi a prezentat comunicarea "Mărăşti- o victorie ofensivă".
În continuare s-a vizionat filmul documentar "Mărăşti - o promisiune onorată!", realizat de Studioul Cinematografic al Armatei, în colaborare cu Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I", în anul 2006 şi premiat de Uniunea Cineaştilor din România, un an mai târziu, cu "Diploma de Merit".
Oana Popescu, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Generală "Vasile Voiculescu" din localitatea Pîrscov, judeţul Buzău, a prezentat eseul "Pe urmele eroilor Marelui Război".
După acest moment, cei 15 elevi, care au asistat la prima parte a simpozionului, au plecat în excursia organizată de fundaţie la mausoleele din Focşani, Mărăşeşti, Soveja şi Mărăşti, pentru a aduce un pios omagiu eroilor căzuţi la datorie, în vara fierbinte a anului 1917, pentru înfăptuirea RomânieiMari.
Colonel (r) profesor universitar doctor Petre Otu, preşedintele Comisiei Române de Istorie Militară şi director adjunct la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, a supus atenţiei auditoriului două teme: "Importanţa Primului Război Mondial în istoria României şi "Alexandru Averescu în bătălia de la Mărăşti".
Muzeograful Valeria Bălescu (Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I"), realizatoarea scenariului documentarului "Mărăşti - o promisiune onorată!", a prezentat comunicarea "Înfăptuirile comemorative de pe Câmpul Istoric de la Mărăşti".
Profesorul Emil Niculescu, de la Cercul Militar din Buzău, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a realizat în expunerea "Averescu - omul politic şi contemporanii din lumea literară", un crochiu al omului politic evocat de memorialişti de marcă ai epocii.
Locotenent colonelul Romeo Feraru, redactor şef al revistei "Străjer în calea furtunilor", a prezentat ultimul număr, 11, al magazinului Fundaţiei "Mareşal Alexandru Averescu", cadran militar buzoian, publicaţie cu apariţie semestrială.
În încheiere, generalul Nicolae Ciucă a mulţumit invitaţilor pentru comunicările prezentate, menţionând faptul că fundaţia va mai organiza astfel de activităţi, de evocare a unor momente şi oameni de excepţie, înscrişi cu litere aur în marea cartea a istoriei naţionale.
Tipareşte informaţia Tipăriţi